A fost o vreme in care obisnuiam sa tin un jurnal (caietele albastre ;=)) - perioada 1987-1994 - unde obișnuiam să scriu sub forma de poeme tot felul de gânduri și trăiri... mi-am amintit de "caietele albastre" zilele trecute și supun atenției voastre o scurtă povestioară. Sper să vă placă. Deci: FULL-MAN ------------ Cei mai mulți pot fi trași pe sfoară într-un mod atât de nesubtil încât mințile lor ca niște creuzete stupide de ars gazu'refuză sistematic varianta LOOSER. Asta e. Dintotdeauna omul a imitat maimuța, dintotdeauna a imitat calul, pasărea pingo, lipitoarea, urechelnița. Și așa mai departe câte milioane de specii or fi existând. La urma urmei cine poate fi învinovățit că un tip ordinar ca mine a preferat să-și îmbunătățească existența într-un fel top secret ? Mulți oameni seamănă cu iepurii, poate chiar vecinul dumneavoastră seamănă sau de ce nu, poate chiar tu ești nemulțumit de codița pufoasă albă abia mascată de suspensorul special. Există încă destui inși ce au trăsături ovine, alții aproape că latră când te salută. Și atunci tu...ce faci tu? Speli putina frumușel dacă vezi că-n fiecare om dă buzna un animal? Ce faci tu? Te speli sârguincios pe caninii din pricina cărora nu poți săruta ca lumea sau... alegi varianta totală ? Adică pentru omul-șoarece devii capabil să miauni, pentru cel ce seamănă cu broasca ești o barză ce aduce cu omul. Evident era singura soluție viabilă în acest haos de interferențe între specii. Nici nu mai știu dacă erau niște hibrizi obiectivi sau vedeam eu lucrurile din cauza acelei mici malformații congenitale la glanda pineală. Îmi lăsasem treburile baltă pentru că trebuia să ajung un full-man. Plin cu toate. Șefu' ăl mare aprope că și-a înghițit saliva când i-am depus ca pe icre o cerere frumoasă DEMISIE, invocând un oarecare surmenaj. " Ești nebun, unde mai găsești un servici ca ăsta ! și tu îi dai cu surmenajul. Poate vrei mai bine un concediu. Unul plătit." Mi-am cerut tot felul de scuze bineînteles și am plecat lăsând ușa deschisă. Asta ca o metaforă a libertății noastre relative. A durat ceva până ce am obținut acea confuzie psihică specială (haos psihic primar, magmă, matrice etc.) din care ca un hopa-mitică puteam trage în cadrul stării de veghe câte o stare-cal, câte o stare-condor, câte o stare-porc. Ce mai, făcusem din mintea mea o menajerie. Eram asigurat împotriva tuturor. Bunăoară, când am fost agresat de un individ tigru nu am făcut decât să extrag elefantul de pe una din cutele secrete ale mentalului meu. Atât, restul, adică faptul de a-l fi călcat în piciore pe tip se justifică natural din această perspectivă. Porcii țepoși de la poliție m-au privit întrebător, era să spun înțepător, dar eu aveam de toate. Eram în regulă-valabil-legal. Singura problemă importantă îmi părea a fi să nu mi se descopere coada de vulpe. Dar asta nu a fost nimic ca să zic asa. Mai palpitant a fost cu tipa-pisica. Ați văzut o încrucișare între o miauniță și un armăsar triplu medaliat ? Pariez că știți cine miaună mai tare... Nu mai deosebeam oamenii de animale. Lumea credea că damblagisem, dar vă asigur că era cu totul altceva. Trebuia umblat puțin pe la contrast, intrasem prea tare în rolul full-man-ului și-mi pierdeam discernământul. Oare cât mai face azi o chestie ca asta ? Așa că am rezolvat-o comod... prin neprezentare. În fine, într-un superb octombrie în care toți pomii municipali aveau mere de aur, am dat peste o pasăre-liră. Eram ușor panicat. Te pomenești că era o pasăre-liră de-adevăratelea. Existau, cum v-am spus, în viața mea niste incidente asemănătoare cam neplăcute. Oricum, nu știam cu ce se hrănesc specimenele astea așa că am luat-o la sigur întebând-o ce preferă, simultan oferindu-mi penajul bogat și strălucitor vederii ei. N-a spus nimic ci m-a privit trist. Habar n-am ce-au femeile astea în cap, nu mă bag acolo și pentru că începusem să vorbesc repede ca o vrabie stricată (chiar mă uitam cu interes la un covrig aruncat de cine știe ce tembel) mi-a pus mâna la gură. Atât. Un moment am rămas interzis, ca fumatul la pustii sub șaispe ani. Insă asta n-a durat prea mult și fixând-o cu ochii mei de piton am început să-i șoptesc nu știu ce naiba acolo că ea zicea mereu; "da..da..da.." Apoi am încolăcit-o cu brațul după mijloc și am coborât împreună spre faleza de consum a atâtor perechi. "Uite, îi arătam eu,nu se potrivesc deloc tipii ăia. El, un șoarece și ea ceva în genul unui ornitorinc. Sau privește copacul ăsta, parcă-i un cal pus la uscat." "Ce fel vezi tu lucrurile și oamenii! spuse ea. Aproape că ești puțin dus. Sper că nu te superi ?" Am lăsat-o să spere o vreme, răstimp în care am mângâiat-o duios cu mâinile mele de maimuță pe aripi și am întrebat-o de ce nu zboară. "Zbor, a zis ea, dar nu mă vezi tu !" Chestia asta mi-a cam luat maul. "Vezi ceva ce eu nu văd ? m-am făcut că o întreb." "Da! a zis ea. Văd totul, adică pe tine." Ah, femeile astea mereu se înneacă în poezie. Începusem să cred că ea sesiza realitatea mai de sus decât o făceam eu. "Atunci, am adăugat cu voce tare și întorcându-mi spre ea coama de leu, o să ne vedem mâine!" "Bine, cum vrei.Tot aici?" "Chiar așa !" Pe drum mă gândeam al naibii de repede la tot soiul de lucruri care nu mă mai gâdilaseră până atunci. Nu exista decât un remediu. M-am oprit o clipă in fața unei vitrine să-mi admir râtul dar aproape că m-a prins voma văzându-mi ochișorii înnecați în grăsime. Sunt totuși chestii pe care nu le prind. Am plecat mai departe cu coada între picioare. Vreo două mașini erau să mă calce când am traversat strada. Ăia m-au înjurat bine dar cui îi păsa de așa ceva. "Suflete, hai să mergi în rai !" Dar raiul era închis pentru deratizare și mirosea cumplit a pustiu înăuntrul meu și înăuntrul înăuntrului meu. Acasă m-a întâmpinat vraiștea familiară. De mult nu mai dormeam în pat iar mesele le iau pe covor. Frigiderul e un soi de cavou în mic, în care descompunerea câtorva kile de carne e rigidizată oarecum de o caricatură de frig tehnic. Câteodată, din cauza mâncării mă doare burta și nu mai ajung la toaleta al cărei spațiu pestilențial nu reușește să-mi provoace decât accese de melancolie. Am încercat să fac ordine închipuindu-mi că sunt albină. Singurul rezultat a fost că am cumpărat cu ultimii bani niște flori a căror veselie părea sinistră în harababura de acolo. Pânà la urmà le-am mâncat tot eu. Odată și încă odată. Când m-am săturat de rumegat luasem deja o hotărâre gravă care nu se mai potrivea cu înfățișarea mea de vacă. Pasărea-liră mă aștepta cam de zece minute dar nu părea enervată. "Ce faci ?" m-a întrebat ea. "Am ceva să-ți spun am informat-o eu cât de albastru puteam. Încercam să trec drept o bucată de cer. Însă acesta nu e animal, insectă și eu nu aveam în dotare decât dintr-astea așa că am eșuat într-o pasăre albastră care zboară foarte sus și foarte departe. "Bine,atunci spune !" Și i-am spus. Absolut totul. Și când am revenit de acolo de foarte sus și foarte departe ea n-a fost nici mirată, nici scandalizată, nici altcumva. M-a privit liniștită - ochii ei aveau un inel magic de aur și credeam că se petrec nunți misterioase între noi când mă privea așa - și m-a întrebat de ce nu încerc să fiu un simplu om. "He,he! am zis mai târziu la o bere cu unul care era porc de beat, "femeile astea..da..femeile astea.." "Asta e!" a grohăit ăla și eu am băgat râtul în troaca cu bere și am băut, până când n-am mai fost decât o sală de așteptare dincolo de care trenurile încetaseră a mai fi descoperite vreodată sau niciodată. Când m-am trezit, vreo trei mardeiași îmi luaseră ceasul si ce mai aveam prin buzunare. "Somn ușor tataie!" mi-a zis unu'. N-am primit decât o grămadă de pumni si piciore prin față și coaste. Oare însă cine poate să cântărească o panteră vie cu un simplu cântar de mână ? Ei bine nici ei. Oricum prin ziare s-a scris că ar exista un carnasier necunoscut prin zonă iar fițuicile de scandal s-au întrebat nici mai mult nici mai puțin dacă nu s-a întors DRACULA. Nu m-am mai găsit un timp cu pasărea-liră, deși am căutat-o. Imi crescuse o blană groasă, albă. Cădeau primii fulgi. Deja mi se oprise lumina, apa caldă și vroiau să mă dea afară din locuință. Nu mă interesa prea mult, mai ales că într-o zi am văzut sau mi s-a părut că ea era cu un tip inorog. Al naibii de reușit ! Dar, poate mi se păruse. "Ce faci?" m-am trezit odată luat pe neașteptate."Ce mai faci?" "O, desigur...bine.." am bânguit eu în timp ce am schimbat o întreagă gamă de animale. "Cum să spun,bine! Tu..tu ce faci? mi se pare mai important !" "Dar ce aer autoritar ai!" a chicotit ea. Avea dreptate, eram un soi de sfinx. Probabil încercam să trec drept impasibil dar nu prea îmi reușea. "Știi, am cunoscut un tip extraordinar !" spunea ea dar eu eram atât de străin deodată și tot mai străin, undeva în punctul de confluență dintre ce a fost și ceea ce nu o să fie niciodată. "Da! repetam eu mecanic..da !..povestește-mi!" "O să ne căsătorim! Oricum n-am vorbit prea serios însă ideea plutește, cum să zic, în aer." "O, da.. în aer. Și cam ce fel e aerul ăla al vostru ?" Simțeam că o să pleznesc ca un pește-balon, dacă nu cumva chiar eram un pește-balon. "Of, dar ce urâcios ești! Hai să mergem la o cofetărie, undeva să discutăm." "Știi, i-am spus eu acolo așezat la o măsuță, am de gând să plec. Nu-mi mai merg treburile prea bine." Și chiar am plecat. Când luna a răsărit am urlat lung la ea, odată, încă odată și încă odată. După ce locatarii au ieșit la balcoane și au aruncat în mine cu ce puteau fiecare, cât mai ieftine oricum, am plecat spre casă. "Sunt un FULL-MAN! îmi repetam în fața oglinzii. Sunt o pasăre liră ! și chiar eram. Sunt un FULL-MAN..nu mi se părea o fericire. Am coborât, pe scări întâlnindu-mă cu iapa de vecină-mea. M-a întrebat ce mai fac, dacă nu prefer o cafea. "Una neagră!" a zis scuturându-și părul vopsit de curând. Am refuzat politicos guițând subțire și cine știe ce aș mai fi făcut dacă n-ar fi ieșit iepurele ei de bărbat să o cheme înăuntru. "Pa!" a zis. "Săru'mâna!" am guițat. Nu-s decât un porc. Nimeni n-are nimic cu porcii. Și încă sunt un porc slab. Credeam că sunt o pasăre-liră dar nu eram decât un porc care își închipuia că zboară. Cine mă chinuie în halul ăsta? M-am terminat de tot. Plâng sau apa asta vine din interiorul altcuiva ? Altcuiva peste care am suprapus disperat o garderobă totală de animale prost fabricate cărora acum le-a expirat termenul de blândețe și s-au transformat în demoni. Picură lacrimi verzi din ochii verzi ai șopârlei verzi. Nu mă uit pe unde merg. Cineva mă calcă pe coadă și ea se rupe de la ultima vertebră și o las în urmă zvârcolindu-se vicleană încercând să înșele. "Ești un prost ! mi-a zis bou' de prietenu-meu ăla vechi. Te-a tâmpit o femeie ! Lasă-te de astea ! Ia-ți serviciu' înapoi, însoară-te, fă copii și țin'te cu dinții de viață. Mai o bere,un cârnăcior, o păstrămioară cu păhàrelu' de țuică, si uite așa îmbătrânim cumsecade și frumos." I-am zis ceva de mă-sa și am răsturnat masa. Geamul ăl mare de la ușă n-a rezistat când am trântit-o. Și ce dacă, cioburile aduc noroc. Știam ce trebuie să fac, pentru că eram o pasăre-liră mascul și zburam cu greutate. "Ce dracu'face ăsta ?" zicea lumea când dădeam peste ei. Nici nu clipeam. Aveam aripi frumoase nu de culoare mov ci de o strălucire calmă. Ea era acolo, pe bancă cu individul ăla care necheza probabil niște bancuri proaste că numai el râdea. "Bună, ce faci ?" am zis eu iar ea mi-a răspuns ca întotdeauna:"Bună!" Dar vocea ei era alta și nici penele ei nu mai aveau culorile din mintea mea. "Aa..cum te descurci ?" am mințit-o eu cu o întrebare. "E foarte bine !" "Atunci, mi-a părut bine. La revedere !" "La revedere !" ... Ieri, în mulțimea animalelor am văzut un full-man. Se afla în faza euforică a începutului. Mi-a părut rău de el dar nu asta vroiam să vă spun ci altceva extraordinar. Tot ieri, când ieșeam de la cinema am văzut, credeți-mă, am văzut un OM adevărat! Nu era un om-vulpe, nu era pisică, șarpe sau privighetoare. Era un OM. Aproape că m-am sufocat de bucurie și îmi venea să expectorez toate animalele din lăuntrul meu însă ele se țineau bine și scheunau, mugeau sau lătrau în același timp. L-am urmărit pe OM cu teama să nu fie o simplă iluzie și el să nu își întoarcă spre mine un chip mutilat de aspectul taurului sau al cine mai știe cărei jivine. "Da! Mâine mă voi duce la el și-i voi pune multe întrebări și-i voi cere să mă învețe multe. .....Adică nu!...Chiar astăzi...Chiar acum.
|